Descoperă asanele: Paschimottanasana

În limba sanscrită, PASCHIMA înseamnă „spate” sau „vest” iar UTTANA înseamnă „întindere” sau „aplecare”. De aceea, cel mai adesea numele acestei ASANA este tradus prin „Postura întinderii posterioare” (sau a spatelui). Esoteric, există însă şi un alt înţeles al acestei denumiri. În limbajul secret al iniţiaţilor în YOGA, vestul simbolizează canalul subtil central posterior (SUSHUMNA NADI) care, în acest caz, se mai numeşte şi PASCHIMA MARGA sau Calea de Apus. De aceea, ASANA se mai poate numi şi „Postura ridicării pe calea de apus (sau SUSHUMNA NADI)”, aceasta arătând cât se poate de clar că această ASANA direcţionează curgerea preponderentă a suflului sau altfel spus a energiei subtile prin canalul energetic subtil median posterior, numit şi SUSHUMNA NADI ceea ce, conform datelor tradiţionale secrete yoghine, conduce la transformări spirituale accelerate.

De altfel, în anatomia yoghină şi alte părţi ale corpului sunt asimilate unor puncte cardinale şi, dacă spatele este Vestul, atunci faţa este Estul, picioarele sunt Sudul iar capul este Nordul.

Tehnica de execuție

Tratatul yoghin secret GHERANDA SAMHITA menţionează: „Ambele picioare trebuie să fie întinse laolaltă la sol, fără să se atingă și făcându-se un efort, degetele lor mari trebuie ferm apucate cu mâinile. Capul trebuie apoi să fie aşezat pe genunchi. Postura rezultantă se numeşte PASCHIMOTTANASANA.”

Spatele şi ceafa trebuie să fie cât mai relaxate, iar picioarele perfect întinse. ASANA se va executa lin, fără smucituri.

După ce se vor realiza unele progrese în practica posturii, se va putea încerca prinderea ambelor tălpi cu degetele mâinilor împletite în brăţară.

Concentrarea

În timpul execuţiei se va conştientiza dinamizarea lui MULADHARA CHAKRA, la baza coloanei vertebrale, cât şi circulaţia liberă a energiilor telurice prin spate, braţe şi manifestarea acestora prin picioare.

La revenire se va conştientiza energizarea membrelor inferioare, dinamizarea lui MULADHARA CHAKRA şi starea specifică de vitalitate mărită, difuzată în întreaga zonă a trunchiului.

Contraindicații

Această ASANA nu este contraindicată decât în ultimele luni de sarcină la femei. De asemenea este strict contraindicată practica ei imediat după mese.

Efecte și beneficii

Această ASANA facilitează o foarte bună circulaţie a sângelui în întregul corp favorizând mai ales zona pelviană a coloanei vertebrale, ceea ce are multiple efecte binefăcătoare. Acţiunea sa se completează cel mai bine cu cea a lui HALASANA, care acţionează preponderent asupra părţii superioare a spatelui. PASCHIMOTTANASANA întăreşte coapsele şi muşchii jaretului, tendoanele, elimină suferinţele artritice, sciatica, nevralgia nervului sciatic, durerile de spate şi durerile difuze din picioare, genunchi şi coapse, fiind excelentă pentru cei cu fese şi coapse excesiv de groase care vor să-şi modeleze armonios corpul. Nici un organ al cavităţii abdominale nu scapă acţiunii acestei ASANA. Lenea ficatului, dispepsia (digestia grea, aerofagia şi gastrita sunt gradat eliminate. Ea este de asemenea recomandată pentru diabet şi hemoroizi. Constipaţia este înlăturată, adesea chiar rapid, iar peristaltismul intestinal este mult activat. PASCHIMOTTANASANA are efecte benefice notabile asupra prostatei la bărbaţi şi a uterului şi ovarelor la femeie. Datorită întinderii excesive a regiunii pelvice, glandele sexuale absorb cu uşurinţă cantitatea necesară de sânge, ceea ce face să crească mult vitalitatea. Din acest motiv postura întinderii posterioare vindecă, de asemenea impotenţa şi slăbiciunea sexuală. Un aspect mai puţin dezvăluit este şi acela că PASCHIMOTTANASANA conduce la controlul spontan al energiei şi funcţiilor sexuale, fiind de aceea numită în unele tratate şi BRAHMACHARYASANA (BRAHMACHARYA- continenţă, stăpânire, în limba sanscrită).

În plus, această excelentă ASANA elimină numeroase alte tulburări ale vezicii biliare, rinichilor, intestinului, stomacului. Ea omoară şi extirpă pe cale naturală unele tipuri de viermi care infestează intestinul şi ajută la golirea completă a stomacului, inducând o poftă de mâncare foarte vie, echilibrată însă. De asemenea, circulaţia limfatică, principala armă naturală a corpului de luptă împotriva infecţiilor este normalizată iar inima este benefic masată. PASCHIMOTTANASANA vindecă crizele de lumbago, şterge lordozele, întăreşte coloana vertebrală şi o face rezistentă la şocuri, ceea ce la rândul său uşurează vindecarea naturală a multor boli.

Afecţiunile dermatologice sunt de asemenea vindecate prin practica sa. Mirosurile corporale neplăcute sunt gradat înlăturate şi o aromă vitală plăcută este natural generată prin exersarea perseverentă a acestei posturi. Faţa devine radiantă, ochii dobândesc o expresivitate aparte. PASCHIMOTTANASANA este de o rară eficacitate pentru combaterea obezităţii. Ea face talia subţire şi elimină grăsimea inestetică de pe burtă şi coapse. Din punct de vedere psihic, această ASANA decongestionează rapid plexul solar şi ajută la disiparea stărilor anxioase. Prin exersarea sa corectă mintea devine foarte stabilă şi calmă. Persoanele uşor iritabile sunt insistent sfătuite să practice această postură miraculoasă prin efectele sale în această direcţie. Există şi unele efecte mai puţin dezvăluite ale acestei ASANA-e, cauzate de canalizarea prin SUSHUMNA NADI a suflului. PRANA şi APANA (două forme complementare de energie subtilă din fiinţa practicantului – toate acestea le vom studia mai târziu, în amănunt, în cadrul acestui curs) sunt unite şi, dacă fiinţa ar sta 3 ore şi 48 de minute în această postură, o stare de realizare-de-sine, contemplativă, beatifică (SAMADHI) poate să apară fără efort, aproape spontan. Această postură corect practicată reduce ciclurile respiratorii într-o asemenea măsură încât nu sunt necesare mai mult de 5 respiraţii pe minut. Textele secrete YOGA afirmă că cel ce practică această ASANA cu perseverenţă nu are de ce să se teamă de bătrâneţe, fiind posesorul secretului tinereţii veşnice. Celebrul yoghin BRAHMACHARI afirmă chiar că această postură perfect realizată permite unei fiinţe să trăiască în jur de 300 de ani şi chiar mai mult dacă va fi practicată zilnic o anumită perioadă de timp. Foloasele acestei admirabile ASANA-e sunt însă direct proporţionale cu durata de timp cât ea este practicată. Este una dintre acele posturi care ar putea fi practicată şi ar trebui să fie practicată ore în şir.

Iată cum încheie GORAKSHANATHA, în faimosul tratat HATHA YOGA PRADIPIKA, cu privire la PASCHIMOTTANASANA: „Astfel, PASCHIMOTTANASANA, primordială ca importanţă între ASANAS, canalizează curgerea lui PRANA VAYU (suflul subtil) posterior, adică cu ajutorul ei PRANA începe să curgă prin SUSHUMNA NADI. Această ASANA stimulează secreţia gastrică şi elimină corpolenţa abdomenului, făcând loc subţirimii. Ea aduce egalitate şi echilibru în nervi”.

Datorită calităţilor ei de excepţie, această postură a fost supranumită în unele tratate şi UGRASANA sau Postura Formidabilă, datorită multiplelor sale efecte excepţionale.

Ugrasana(Postura Puterii Teribile)

Ambele picioare se întind în faţă şi apoi se aşează drepte la sol, menţinându-le paralele (fără a se atinge însă); yoghinul îşi va prinde apoi ferm degetele mari de la picioare cu mâinile şi îşi va aşeza capul cu fruntea pe genunchii întinşi, mâinile sale îndoite în unghi fiind atunci plasate pe lângă membrele inferioare. Aceasta este Postura Puterii Teribile (UGRASANA) care pune în mişcare (dinamizează şi amplifică) suflul subtil vital (PRANA), înlătură slăbiciunea şi face să dispară toate tulburările corporale. Ea mai este denumită şi PASCHIMOTTANASANA (postura care impulsionează energiile subtile vitale să urce prin “calea de vest”, sau cu alte cuvinte, prin canalul subtil central SUSHUMNA NADI). Yoghinul avansat care practică în mod corect, sistematic şi constant această importantă postură va putea cu siguranţă să-şi aducă (sublimeze) energia subtilă APANA VAYU în sus, prin SUSHUMNA NADI (sau, altfel spus, va putea să o conducă în sens ascen­dent, sublimând-o, din MULADHARA CHAKRA, în etajele superioare ale fiinţei sale).

Toţi yoghinii avansaţi care practică în mod sistematic această postură ating în scurt timp mari puteri paranormale (SIDDHI-uri), de aceea, se arată că toţi cei care doresc să trezească asemenea puteri oculte trebuie să o practice în mod constant şi cu o mare aspiraţie.

Toate aceste dezvăluiri (referitoare la UGRASANA) trebuie să fie păstrate se­crete, cu cea mai mare grijă. Tocmai de aceea se indică să nu fie comunicate oricui şi în orice condiţii. Tot cu ajutorul acestei importante posturi, yoghinul avansat care este perseverent atinge cu uşurinţă controlul paranormal asupra suflurilor subtile vitale (VAYU- SIDDHI).

Descoperă și tu practica YOGA alături de antrenorii noștri RYT 500h acreditați în India. Conteactează-ne!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *