Oare ar trebui să te iubești?

Sadhguru: “Să se placă pe ei înşişi?!” Ceilalți ar trebui să te placă. “Mă plac” – ce nonsens este ăsta?! Aceste concepte şi filozofii fac înconjurul lumii, îndeosebi pe Coasta de Vest a Americii. Când am vizitat recent California, s-a întâmplat să particip la o prelegere ţinută la Universitatea din Stanford, unde vorbitorul le-a transmis celor din public: “Trebuie să aveți compasiune faţă de voi înşivă.” Eu am spus: “Pentru a te plăcea, a te iubi şi a avea compasiune, ai nevoie de două entităţi. Dacă tu creezi două entităţi diferite înlăuntrul tău, înseamnă că eşti fie schizofrenic, fie posedat. Fie ai nevoie de ajutorul unui psihiatru, fie al unui exorcist.”

Individ înseamnă “nedivizibil”. Dacă te-ai format în aşa fel încât nu ai prieteni şi nu eşti nici capabil să stai singur, atunci ai două personalităţi diferite înlăuntrul tău. Nu juca acest joc. La început ar putea părea amuzant, însă dacă asta se stabileşte în tine, o să devii bolnav. Linia dintre sănătate şi nebunie este foarte subţire. Dacă continui să o forţezi, te vei găsi de cealaltă parte a ei şi nu vei şti unde te afli.

Odată, Shankaran Pillai  (n.r- un nume obișnuit în sud-estul Indiei, pe care Sadhguru îl folosește foarte des ca subiect al glumelor și parabolelor sale) l-a sunat pe psihiatrul de la institutul Nimhans din Bangalore şi a întrebat: “Domnul Pillai se află în camera 21?” Recepţionista îi spuse: “Aşteptaţi, domnule. Verific şi vă transmit.” Aceasta a verificat şi i-a spus: “Nu, nu este acolo.” “Dumnezeule, atunci e adevărat că am evadat!”

Odată ce apuci să joci acest joc de a te împărți în mai multe personalități, nu vei mai ştii unde te afli. Eşti un individ – ceea ce eşti nu ar trebui niciodată divizat. Trebuie să te integrezi într-o personalitate, numai una poate fi stabilă. Numai una poate creşte. Numai una se poate transforma. Numai una poate transcende. Dacă sunt două, se vor dezvolta în direcţii diferite. Dacă sunt patru, de asemenea, se vor duce în patru direcţii diferite şi tot aşa.

Pentru a te plăcea, a te iubi şi a avea compasiune, ai nevoie de două entităţi. Dacă tu creezi două entităţi diferite înlăuntrul tău, înseamnă că eşti fie schizofrenic, fie posedat. Fie ai nevoie de ajutorul unei psihiatru, fie al unui exorcist.

Nu încerca să te placi. Ce este de plăcut la tine?! “Atunci ar trebui să nu mă plac?” De ce alegi să gândeşti în aceşti termeni? De unde vine această întrebare legată de a te plăcea sau nu? Când te priveşti doar ca pe o părticică a vieţii însăși, nu există nicio nevoie să îți placă sau să nu îți placă această viaţă care se află în esența ei înlăuntrul tău. Dacă vezi lucrurile așa: “Sunt doar eu şi numai eu”, o vei duce bine. Dacă sunt doi în tine, va fi dificil să îi împaci pe amândoi.

Cu aceste idei: “Iubeşte-te. Crede în tine. Ai compasiune față de tine” parcă cerşeşti după vreo boală. Şi dacă ceri foarte mult, s-ar putea să o primești. Aşa că, nu mai tânji la astfel de lucruri. E vital să înţelegi că eşti un individ şi nu te poţi divide, sau dacă reuşeşti, joci un joc psihologic cu tine în care îi ceri nebuniei să se manifeste. Când trăieşti cu astfel de oameni, ar putea părea normal, însă dacă viaţa te supune unor încercări, o vei lua razna. Dacă situaţiile vieţii sunt favorabile, ai putea juca aceste jocuri şi cumva să răzbeşti, însă nu se va întâmpla nimic semnificativ în viaţa ta pentru că dacă nu eşti o singură persoană, un singur individ, nu te poţi transforma şi nu poți transcende.

Rușinea şi vinovăţia

Ideile tale legate de ruşine şi vinovăţie sunt rezultatul unui fenomen social. Ceea ce îi determină pe oameni să se simtă vinovaţi într-o societate, nu îi mai face să se simtă așa în altă societate. Ruşinea şi vinovăţia nu sunt naturale. Este vorba doar despre faptul că anumite religii te-au determinat să te simţi vinovat pentru orice. Dacă faci o listă cu tot ce consideră ei a fi păcate, înseamnă că ar trebui să ajungi să te simţi vinovat că trăiești, chiar şi naşterea ta se presupune că e un păcat. Dacă anumite învăţături religioase nu ar fi fost, vinovăţia şi ruşinea nu ar mai exista. Dacă nu ai mai lăsa loc vinovăţiei şi ruşinii, ţi-ai corecta acţiunile. Aceste două sentimente îţi întunecă o mare parte a vieţii. Poţi face aceleaşi lucruri prosteşti la nesfârşit şi te poţi simţi vinovat, sau poți alunga acest sentiment şi să faci aceleaşi lucruri din nou…

Oamenii care au fost învăţaţi sentimentele ruşinii şi vinovăţiei la un nivel ridicat sunt şi cei care comit prea multe fapte pentru că există întotdeauna o cale de a răscumpăra vinovăţia, în fiecare săptămână. Conștiența este un lucru – conștiința este un altul. Conștiența este baza vieţii şi a existenţei. Procesul spiritual este despre conștiență, nu despre conştiinţă. Conştiinţa este un mecanism stabilit social, de obicei cu bază spirituală, ce te face să te simţi vinovat ba pentru una, ba pentru alta, până ajungi să te simţi vinovat pentru tot ce se petrece în viaţa ta. Când experimentezi vina, îi vei deveni supus într-o oarecare măsură.

Ceea ce îi determină pe oameni să se simtă vinovaţi într-o societate, nu îi mai face să se simtă așa în altă societate. Ruşinea şi vinovăţia nu sunt naturale. Este vorba doar despre faptul că anumite religii te-au determinat să te simţi vinovat pentru orice. Dacă faci o listă cu tot ce consideră ei a fi păcate, înseamnă că ar trebui să ajungi să te simţi vinovat că trăiești, chiar şi naşterea ta se presupune că e un păcat.

 

Nu ai nevoie de conştiinţă – ai nevoie de conștiență, pentru că ea este atotcuprinzătoare. Această cuprindere îţi consolidează acţiunile. Ajungi să nu faci anumite lucruri, nu pentru că îţi par greşite, ci pentru că știi că nu îți plac ție și nu ţi-ar plăcea să i le faci altcuiva. Ştii că nu vor fi bune pentru tine, aşa că nu ai vrea să le faci altcuiva. Asta e tot. Conștiența te formează datorită felului în care totul este cuprins în tine. Conștiința încearcă să te formeze prin vină, frică, pedeapsă şi ruşine. Acestea fac o fiinţă umană să se simtă mizerabil și nu poți să te aștepți ca ea să evolueze dacă se simte așa.

A insufla ruşinea şi vinovăţia înseamnă că nu există interes în dezvoltarea, transformarea şi transcendenţa fiinţelor umane. Există interes doar în a le menține în frâu. Vinovăţia şi ruşinea provin din conştiinţa socială, nu din conștiența universală.

*** Acest articol a fost preluat de pe Isha Foundation www.ishafoundation.org