Plăcerea gustului și condimentele, modalități de folosire

Condimentele fac mâncarea delicioasă. Mirodeniile și ierburile aromatice dau alimentelor gust și savoare. Fără ele, preparatele noastre culinare ar fi fade. Sunt cele mai mici ingrediente, dar au o mare importanță în bucătărie, căci nu mâncăm doar că să ne potolim foamea, ci și pentru plăcerea pe care ne-o produce mâncatul.

De când a învățat să gătească, omul a fost fascinat de condimente, atât pentru aromă și gustul lor delicat, cât și datorită proprietăților lor vindecătoare și puterilor afrodisiace și chiar magice care li s-au atribuit.

Folosiți întotdeauna condimente și mirodenii pentru a aromatiza preparatele culinare pe care le creați! Există o mulțime de moduri prin care puteți îmbunătăți gustul mâncărurilor, fără a mai adăuga ulei, sare sau zahăr. Creați-vă un dulăpior de condimente și încercați o aromă nouă în fiecare zi. Și acum, să cunoaștem mai bine proprietățile câtorva dintre sutele de condimente folosite în alimentație:

Busuiocul crește atât la latitudinile tropicale, cât și la cele temperate, dar cu cât se bucură de mai mult soare, cu atât aromă lui este mai puternică. Mirosul și gustul său se datorează uleiurilor esențiale pe care le conține. Există mai multe varietăți de busuioc, în funcție de culoare, formă frunzelor sau aromă. În India, busuiocul era considerat plantă sfântă și era folosită în ceremoniile religioase. Plantă a fost adusă în Europa de Carol cel Mare, fiind cultivată că plantă medicinală în grădinile mânăstirilor. Busuiocul este foarte aromat, și are un gust dulce, ușor piperat. Dă mâncării o aromă proaspătă. Este un condiment clasic în bucătăria italiană: pesto, insalada caprese sau pizza nu sunt preparate că  la carte fără acest ingredient.

Se potrivește la salatele și sosurile de roșii, la paștele făinoase. De reținut că frunzele proaspete au o aromă mult mai puternică decât cele uscate, de aceea este bine să-l creșteți și în ghivece, că să vă bucurăți de aromă lui și iarnă. Se adaugă în mâncare la sfârșit, altfel își pierde aromă.

 

Foile de dafin

Sunt frunzele unui copac numit și laur. Acestea au fost menționate într-un document sumerian, vechi de 7000 de ani. În antichitate, cununile de laur erau considerate un simbol al victoriei. Comandanțîi români erau împodobiți cu ghirlande din frunze de laur după câștigarea unei bătălii. Grecii îi aduceau zeului Apollo frunze de laur că ofrandă, dar acestea erau folosite și în alt scop: preotesele Templului din Delphi își rosteau profețiile țînând o frunză de dafin în gură. Foile de dafin au un gust ușor amar, înțepător, și o aromă puternică. Se folosesc la preparatele din fasole, tocănițe de cartofi, aspicuri, varză acră, murături. Dafinul poate fi cultivat în grădină, dar și în ghiveci, că plantă decorativă. Frunzele lui au proprietăți antibacteriene, în Evul Mediu fiind folosite că medicament contra ciumei. Atenție! Folosite în cantitate mare, foile de dafin induc stări de transă, amețeli, tulburări mentale.

 

Chimenul

Este unul dintre cele mai vechi condimente, fiind folosit încă din neolitic. Crește sălbatic în Europa, nordul Africii, vestul Asiei și în India. În grădină, plantă se dezvoltă pe parcursul a doi ani. În primul an seamănă cu sfeclă, iar frunzele sale pot fi consumate. În al doilea an crește până la 90 de cm înălțime, producând inflorescențe albe sub formă de umbrelă, care toamna sunt tăiate și uscate. Semințele de chimen conțîn uleiuri esențiale, care le dau gustul caracteristic. Că proprietăți, chimenul stimulează digestia și reduce balonarea. Un ceai preparat din chimen, fenicul, anason și urzică poate stimula lactația.

În mâncăruri este bine să se folosească singur, necombinat cu alte condimente. Este potrivit pentru asezonarea mâncărurilor de legume (cartofi, dovlecei, fasole, năut, sfeclă), a preparatelor pe bază de varză. Semințele râșnite își degajă mult mai bine aromă.

 

Hasmațuchi

Sau asmățuiul este o plantă perenă ce poate atinge un metru înălțime, cu frunze în formă de pană și flori albe, dispuse într-o umbrelă, din care se dezvoltă semințele. Fructele sale sunt bogate în uleiuri esențiale. De la hasmațuchi se folosesc frunzele proaspete și semințele, care au o aromă discretă de țelină și lemn dulce. Pe timpul verii, pot fi găsite în piețe. Este o plantă rezistentă la frig și poate fi crescută ușor în grădină. Că sfaturi pentru gătit, hasmațuchi se potrivește cu mentă și cu roinița. Absoarbe acizii din compoturile foarte acre de agrișe sau rubarbă, putând reduce cantitatea de zahăr. Este excelent că adaos la salate, mazăre, fasole verde și roșii. Deserturile arată foarte frumos dacă sunt decorate cu frunze de hasmațuchi.

 

Coriandrul

Este o plantă de la care se folosesc semințele (măcinate), frunzele proaspete și rădăcina. Este foarte popular în bucătăria mexicană, latino-americană și asiatică. Se folosește la orez, fasole, legume, sosul salsa, salate sau diferite preparate la cuptor. Se adaugă peste preparat cu câteva minute înainte de a-l servi. Se poate cultivă în gradină. Atârnați florile cu inflorescența în jos, într-o pungă de hârtie, pentru a strânge semințele. Coriandrul conține uleiuri esențiale care ajută în tulburările stomacului și ale intestinelor, fiind în același timp și un bun sedativ. Urme de coriandru au fost găsite în mormintele faraonilor, ceea ce indică faptul că acesta era apreciat în Egiptul Antic.

 

Mărarul

Este una dintre puținele plante de la care poți consuma tot: frunzele, tulpina și semințele. Conține calciu, potasiu, sulf, fier, magneziu, sodiu și vitaminele A, B și C. Uleiul volatil din mărar conține 50% carvonă (un puternic antioxidant, specific mărarului, dafinului și chimenului), substanță cu un intens efect anticancerigen.

Iată câteva beneficii ale consumului de mărar: stimulează activitatea rinichilor, întărește oasele, calmează durerile abdominale, combate depresia, împrospătează respirația. Atât partea verde, cât și semințele de mărar au un gust asemănător cu cel al chimenului. Semințele se folosesc mai ales pentru condimentarea preparatelor din orez. Frunzele proaspete se folosesc în salatele cu castraveți, la iaurt, fasole verde, roșii, cartofi și sfeclă. Se cultivă cu ușurință în grădină.

 

 Ghimbirul

Este o plantă perenă, care crește la tropice. Se cultivă în India, Indonezia, China, Japonia, Australia, America de Sud și Nigeria. Ca aspect, seamănă cu o trestie, ce poate ajunge la un metru înălțime. Face boboci mici, din care ies flori galben-roșiatice. Rizomul plantei conține uleiuri esențiale și rășini, care-i dau mirosul și gustul distinctiv. În anul 500 î.e.n., filozoful Confucius își asezona majoritatea mâncărurilor cu ghimbir, pentru a-și asigura o viață lungă.

În medicina naturistă asiatică sunt prescrise ceaiul și băile de ghimbir pentru reumatism, dureri musculare sau răceli. Ghimbirul stimulează apetitul și digestia și calmează crampele. Ca gust, este iute, fructat și aromat. Intră în componența curry-ului asiatic. Pudra de ghimbir intensifică gustul orezului cu lapte și al salatelor de fructe. Rizomii de ghimbir se găsesc și în supermarketurile noastre (rezistă fără probleme 2-3 săptămâni în frigider) iar pudra de ghimbir, la raionul de condimente.

Ghimbirul dă alimentelor aromă și o notă picantă. Folosiți-l uscat și măcinat la orez și la prepararea marinatelor, iar proaspăt (tăiat felii sau ras) la salate și legume.

 

 Isopul

Este o frumoasă plantă de grădină. Frunzele sale tinere au un gust ușor înțepător și un miros de mentă și pot fi folosite la aromatizarea sosurilor și a salatelor de fructe sau de verdețuri, iar florile, ca decor. Ca virtuți medicinale, menționăm că isopul stimulează apetitul, este bun în caz de indigestie sau gastrită și are efect laxativ. Se recomandă sub formă de ceai în răceli (eliberează căile respiratorii), în durerile reumatice și în bolile de ficat. Uleiul esențial de isop este un excelent tonic general, inducând o stare de bună dispoziție.

 

 Nucșoara

Este un condiment obținut din coaja fructului produs de un copac, numit chiar copacul de nucșoară. Acest copac, care poate trăi și 100 de ani, este originar din Noua Guinee, dar în prezent este cultivat mai ales în Brazilia, Indonezia, India, Madagascar și Mauritius. În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, nucșoara, alături de cuișoare și scorțișoară, se număra printre cele mai scumpe condimente din lume.

Nucșoara are un gust fin, ușor dulceag, de nucă. Se adaugă în preparatele cu morcovi, broccoli, varză de Bruxelles și conopidă. Piureul de cartofi, spanacul, sosurile ușoare, cremele de brânză, ouăle, sunt mai gustoase dacă le adăugăm un praf de nucșoară. Dar nucșoara este un condiment excelent mai ales în deserturi, cum ar fi cremele de zahăr ars, budincile, compoturile și prăjiturile.

Atenție! Nucșoara se folosește în cantități foarte mici, altfel preparatul capătă un gust leșios. Și pentru că își degajă aroma doar când este răzuită, cumpărați-vă o răzătoare specială pentru nucșoară. Și încă ceva: nucșoara își pierde aroma atunci când este încălzită, de aceea, mâncarea trebuie condimentată doar după ce a fost luată de pe foc și s-a răcorit.

 

Oregano

Este considerat unul dintre cele mai valoroase condimente. Originar din zona mediteraneană, poate fi cultivat cu succes în toate zonele temperate, însă cu cât soarele este mai intens, cu atât mai puternică este aroma acestei plante. Mirosul și gustul frunzelor sale se datorează celor două uleiuri esențiale conținute: carvacrol și timol.

La vechii greci, oregano era un simbol al bucuriei inspirată de Afrodita, zeița iubirii. Miresele și mirii se împodobeau cu cununi de oregano, deoarece se credea că planta are puterea de a le întări dragostea. În bucătărie, oregano este principalul condiment în amestecurile pentru pizza. Este condimentul potrivit pentru mâncărurile de legume (dovlecei, ardei gras, cartofi). Gustul său este înțepător și ușor dulce, iar mirosul intens. Se asociază bine cu rozmarinul și cu cimbrul. Trebuie adăugat la sfârșitul procesului de preparare, pentru a-și degaja pe deplin aroma. Oregano poate fi cultivat în grădină sau în ghivece.

 

Menta

Conţine o cantitate mare de uleiuri volatile, polifenoli, taninuri, flavonoizi şi principii amare. Uleiul volatil din frunzele de mentă este compus din mentol, mentonă, mentofuran, carvacrol și timol. Datorită conţinutului în aceste uleiuri, menta este folosită nu doar ca medicament, ci şi ca aromatizant în industria cosmetică şi cea alimentară. În bucătărie se folosește la aromatizarea iaurtului, salatelor și preparatelor din mazăre, fasole, porumb, cartofi. Se cultivă cu succes atât în grădină, cât și în casă.

 

Rozmarinul

Este o plantă originară din zona mediteraneană, unde crește spontan și astăzi. Este mereu verde, îi place mult soarele și, cu cât primește mai mult, cu atât aroma lui e mai bună. Frunzele sale înguste seamănă cu cele ale bradului. Gustul și aroma acestora sunt date de uleiurile pe care le conține, taninului, substanțelor amare, rășinilor, flavonelor și saponinelor.

Vechii egipteni, grecii și romanii considerau rozmarinul o plantă sfântă. Se credea că întărește memoria. De aceea, simboliza fidelitatea în cuplu, iar învățăceii obișnuiau să poarte cununi de rozmarin, ca să-i ajute la studiu. Era ars în încăperile bolnavilor, pentru purificarea aerului, iar în timpul marii ciume oamenii purtau la gât săculețe cu rozmarin, care să-i ferească de infecție. Ca leac, rozmarinul ajută la o serie de probleme: surmenaj, dureri de cap, abdominale sau reumatismale, stimulează secreția biliară și producerea sucurilor gastrice.

Rozmarinul este un condiment clasic în bucătăria mediteraneană, dar este folosit și în bucătăriile din restul Europei. Este bun în salatele de fructe și excelent împreună cu roșii, dovlecei, fasole, cartofi și alte legume. Rozmarinul se asociază bine cu usturoiul și cimbrul. Se poate cultiva direct în grădină sau în ghiveci.

 

Salvia

Este o iarbă perenă, care poate crește până la 80 de centimetri înălțime. Are frunze ovale, ușor păroase, de culoare gri-verzui, și face în luna iunie flori albastre sau liliachii. Frunzele ei frumos mirositoare, ușor amărui, sunt bogate în uleiuri esențiale.

În Antichitate, romanii îi apreciau valoarea de medicament. În Evul Mediu era cultivată în grădinile mânăstirilor. Pe atunci, exista convingerea că salvia poate ține moartea la distanță timp îndelungat și… cam aveau dreptate. Între timp, a devenit un ingredient nelipsit din bucătăria popoarelor din zona mediteraneană. Desăvârșește salatele de roșii, cartofi sau legume verzi și merge perfect la supe, paste, fasole. Crește în grădină, dar poate fi cultivată și în ghiveci, pe pervazul unei ferestre luminate.

 

Tarhonul

Este o plantă ierboasă, perenă, originară din Asia Centrală (zona Siberiei). În Europa a ajuns în Evul Mediu. În timpul acela, oamenii credeau că această plantă este un bun antidot împotriva mușcăturilor de șerpi veninoși. În prezent, ceea ce se știe cu certitudine este că tarhonul stimulează funcțiile rinichilor. Tarhonul, alături de pătrunjel, arpagic și hasmațuchi, este una dintre „ierburile fine” franțuzești, un amestec clasic pentru omlete, supe-cremă sau brânză proaspătă.

Tot Franța a inventat deliciosul muștar din ierburi, în care tarhonul este unul dintre ingrediente, foarte potrivit la sosurile pentru salate și la mâncărurile ușoare, fine. De fapt, tarhonul se adaugă în multe sosuri clasice, precum cel bearnez sau tartar. Se cultivă în grădină, dar și în apartament.

 

Cimbrul

Este o plantă mediteraneană, dar care astăzi este cultivată aproape peste tot în lume: Europa Centrală, Asia, India, sudul Africii, America de Nord. Este o plantă anuală, care crește sub formă de tufă, până la înălțimea de 50 de centimetri. În grădină, cimbrul acționează ca un pesticid natural: dacă, de pildă, se plantează alături de fasole, pe aceasta nu vor mai apărea păduchi.

Pentru uz alimentar, cimbrul trebuie tăiat înainte de înflorire, căci atunci aroma lui este cea mai intensă. Romanii îl cultivau și pentru puterile lui afrodisiace, credință care s-a perpetuat până în Evul Mediu, după cum atestă documentele medicale ale vremii, el fiind prescris pentru păstrarea fidelității în căsnicie. Ceea ce se știe sigur astăzi, este faptul că cimbrul stimulează digestia, calmează tusea și eliberează căile respiratorii de mucus, acționând ca un antiseptic pentru căile faringelui și ale laringelui. Gustul cimbrului este ușor piperat și iute, având o aromă intensă. Este bun cu fasolea, cartofii, roșiile, ciupercile. Poate fi crescut și în ghivece.

 

Piperul negru

Probabil unul dintre cele mai comune condimente din lume, piperul negru este important datorită capacității sale de a reduce inflamația și excesul de gaze, de a optimiza acțiunea gastrointestinală, de a regla reacțiile enzimatice, de a controla ritmul cardiac și tensiunea arterială și de a preveni cancerul, datorită proprietăților sale antioxidante.

 

Scorțișoara

Scorțișoara este un condiment iubit în întreaga lume, care este lăudat pentru abilitatea sa de a reduce inflamația, de a elimina durerea, pentru eliminarea infecțiilor, reducerea excesului de gaze, îmbunătățirea sănătății inimii, stimularea funcțiilor cognitive și pentru sănătatea sistemului osos, a ochilor și a pielii.

 

Cuișoarele

Cuișoarele au un gust foarte puternic și sunt antioxidante, antiseptice, anestezice și  antiinflamatoare. Conțin compuși organici valoroși și uleiuri volatile, care sunt bune pentru protecția împotriva cancerului, gestionarea ritmului cardiac, echilibrarea fluidelor corporale, îmbunătățirea digestiei și creșterea sănătății orale.

 

Hreanul

Deși mulți oameni se gândesc la hrean doar ca la o pastă care se întinde peste un aperitiv, este de fapt și un condiment și încă unul destul de puternic! Hreanul are capacitatea de a reduce inflamația, calmează nervii, stimulează digestia sănătoasă, stimulează sistemul imunitar și previne cancerul datorită multor compuși antioxidanți. În plus, hreanul crește numărul de celule roșii din sânge și ajută la controlul ritmului cardiac și al tensiunii arteriale.

 

Boabele de muștar

Boabele de muștar conțin o mulțime de compuși organici și uleiuri volatile care contribuie la starea generală de sănătate. Ele sunt, de asemenea, o sursă minunată de vitamine din complexul B, care sunt esențiale pentru funcționarea normală a organismului. De asemenea, pot reduce nivelul trigliceridelor și colesterolului, îmbunătățesc sănătatea dinților, stimulează circulația, previn cancerul și reduc semnele de îmbătrânire prematură.

 

Vanilia

Vanilia conține o gamă largă de compuși chimici și uleiuri volatile, toate oferind diferite avantaje pentru sănătate. Anumite studii efectuate asupra vanilei au arătat că este utilă pentru reglarea tensiunii arteriale, reduce frecvența cardiacă, calmează nervii, reglează metabolismul corpului și induce somnul.

Acestea sunt doar câteva dintre principalele condimente folosite frecvent în întreaga lume. Există și mai multe opțiuni, în special în plan local, în funcție de diferitele plante care sunt cultivate sau se găsesc în natură. Așadar, nu îți fie teamă să folosești condimentele pentru a da gust mâncărurilor. Pe lângă faptul că aduc un plus de aromă și savoare, condimentele oferă și multe beneficii sănătății.

Anasonul stelat

Este fructul unui copac care crește în Asia. Este cules înainte de a se coace pentru a fi folosit drept condiment sau plantă medicinală ce tratează, printre multe altele, greață și flatulență. Anasonul stelat este utilizat de specialiști pentru colici, gaze, dureri de cap, dar și pentru a stimula poftă de mâncare.

De asemenea, acesta este bun în caz de flatulență, greață, vărsături și stres. Anasonul stelat are proprietăți antispasmodice și este folosit în producerea medicamentului Tamiflu, eficient împotriva gripei aviare.

Plantă este antifungica și antibacteriana și este bună pentru a calmă tusea, datorită faptului că este expectorant.

De asemenea, anasonul stelat este recomandat mamelor care alăptează pentru că ajută la creșterea cantității de lapte, iar în medicină populară este folosit pentru a facilita nașterea, creșterea libidoului și pentru a diminua disconfortul menopauzei.

În mod extern se folosește pentru reumatism, semințele pot fi mestecate pentru împrospătarea respirației, iar local se recomandă pentru tenul gras.

Planta este bună și pentru gătit, datorită aromei deosebite. Poate fi pus în tocănițe, dar și în ceaiurile cu gheață.

Curcuma (Curcuma longa sau turmericul)

Curcuma este o plantă care se înrudește cu ghimbirul și reprezintă de fapt un gen din care fac parte în jur de 100 de specii de plante perene, din familia Zingiberaceae. Această plantă este originară din sudul Asiei și nordul Australiei, fiind folosită cu precădere în India, de peste 4000 de ani, datorită proprietăților sare terapeutice.

Plantele care fac parte din genul curcumă pot fi deosebite după frunzele lungi și lanceolate, cu o nuanță de verde deschis. Florile plantelor au culori diferite în funcție de fiecare specie. Plantele se înmulțesc doar prin replantarea rizomului (rădăcinii), care, la rândul lui, are numeroase beneficii.

Turmericul

Turmericul (Curcumă longa) reprezintă una dintre speciile de curcumă, fiind cunoscut și sub denumirea de șofran indian. La noi mai este cunoscut cu numele de zerdiceaf, deși denumirea de turmeric este mai populară.

Motivul pentru care se face această asociere între cei doi termeni poate fi legat de etimologia cuvântului turmeric. În sanscrită, cuvântul kurkuma era folosit de obicei pentru turmeric.

Rădăcinile turmericului au numeroase ramificații groase, sub formă cilindrică, cu o culoare galbenă spre portocalie la interior. Condimentul denumit turmeric este obținut prin procesarea rădăcinilor plantei, care sunt transformate într-o pudra ce poate fi folosită în alimentație. Pentru a obține această pudra, rădăcinile de turmeric sunt fierte și apoi uscate în cuptor. Ulterior sunt măcinate pentru a obține o pudra fină.

Condimentul astfel obținut are o culoare galben intens spre auriu și conține o substanță activă numită curcumin. Această substanță este extrasă prin procesarea rădăcinii de turmeric și se regăsește în pudra de turmeric în concentrație de 2,5% până la 4%. Curcuminul are, la rândul sau, anumite proprietăți benefice, motiv pentru care este folosit și în unele suplimente alimentare, în diferite concentrații.